Oare oamenii care sufera de depresie sunt necredinciosi, cum ii catalogheaza ultrareligiosii? Antisociali total, cum ii catalogheaza extrovertitii? Nebuni, cum ii catalogheaza cei care afla ca merg la psihiatru? Bipolari, cum spun cei care cred ca trecerea de la veselie la tristete profunda se numeste doar asa?
E usor sa pui o pecete atunci cand te afli in proximitatea problemei. De aceea poti usor rani un om ranit deja. Depresia netratata sau tratata cu intreruperi e o bomba cu ceas. Nu stii cand pici in gol si este atât de greu sa te cațeri înapoi.
Eu am intrerupt la un moment dat tratamentul pentru ca nu mai simțeam sinusoide existențiale si îmi era bine. Până când moartea neașteptată, absolut tulburătoare a nepotului meu m-a aruncat într-un mare hău. Greu, greu a fost sa ma repun pe linia de plutire iar amintirea fulguranta a acelui moment îmi produce și acum un rău aproape fizic.
Nu, nu se întrerupe tratamentul pe motiv ca ,,mă simt bine". Dumnezeu a îngăduit sa ducem această suferință in noi si nu se supără daca ne tratăm, ca oricum bine de tot nu ne este. Nu ne transformam in niste roboței fericiți, dau scris despre asta. Cei care au trecut prin acest calvar dar au reusit sa se echilibreze, pot fi adesea lumina si sprijin pentru cei aflati aproape de o criza sau prinși în ea.
Sa nu uitam ca Hristos a venit pentru cei bolnavi, El este putere pentru ei. Oamenii care se țin strasnic de Dumnezeu, chiar si cu umbra lor în cadere, n-o să cadă niciodată. E Cineva extrem de puternic care ii ține. Nici extrema cu ,,ma rog si trece" nu e valabilă dacă nu ești cumva un sfânt in viața. Am experimentat-o, dar am ajuns sa recunosc ca sunt slaba si am nevoie de ajutor...
Comentarii
Trimiteți un comentariu