Despre depresie: partea a doua

 

Despre depresie: partea a doua

Depresia nu este orice tristete sau suparare fireasca. Putem fi colerici, tristi dar fara sa fim deprimati. Depresia se instaleaza in timp si iti mananca pofta de viata, ca o antimaterie. Te izolezi de toti si toate mai ales in momentele de criza acuta si suferi pe dinauntru. Iti tii sufletul in iad, dar nu deznadajduiesti, vorba Sfantului Siluan Athonitul. Asta daca nu te rupi de rugaciune, chiar daca ea adesea e un suspin abia perceput.

Sa nu credeti ca oamenii care sufera de aceasta boala sunt innegurati, morocanosi mereu si cu mintile pierdute. Cel mai adesea de depresie sufera cei mai sarmanti oameni, cei mai zanatici si mai fermecatori. Artistii care ,,simt enorm si vad monstruos" (de la Nenea Iancu cetire), sunt adesea si cei mai depresivi. Si ard lumanarea la ambele capete. 

O depresie netratata si nedusa la biserica are urmari tragice. Omul vrea sa isi faca rau fizic ca sa nu mai simta durerea si haul imens care il macina cu cruzime pe dinauntru, ori sa se omoare ca sa isi curme suferinta care nu se mai termina. Nu e un posedat, cum ar tipa ultrareligiosii care nu empatizeaza cu suferinta umana ci dau doar citate din Sfintii Parinti. E mai usor sa judeci ce nu intelegi.

Parintele meu, Dumnezeu sa il ierte, zicea ca asta e o cruce. Avea persoane cu depresie la spovedit si ne iubea ca pe ochii din cap.

Nu sunt un om anormal. Sunt optimista de felul meu, vesela, aeriana si stiu ca misiunea mea e sa fac lucrurile frumoase, oamenii sa zambeasca, sa ,,fac rai din ce am." Am impartasit aceste lucruri cu domniile voastre ca puteti da o mana de ajutor cui puteti. Dumnezeu ne ofera unii altora întru iubire si întru ajutorare. Fiti samariteanul milostiv, ca o vorba buna si un sfat adecvat daca il dati la timp, poate salvati un suflet.