Flori de camp

 

  Oamenii din viata noastra seamana cu florile. Fiecare are parfumul sau, fiecare ne aduce o bucurie speciala.

  Am cunoscut o bunicuta pe care o chema Margareta. Era intocmai acestei flori de camp: mereu veseloasa, luminoasa, in preajma ei simteai ca primesti lumina. In viata mea nu am ras mai mult decat cu ea.

  Parintele meu spunea: florile sunt frumoase acolo unde cresc, in vaza isi pierd culorile si se ofilesc repede. Dumnezeu este singurul Gradinar care culege florile si le da mai multa viata.

  Astazi tanti Margareta e de manuta cu Hristos care Se inalta la cer. De ce sa plangem pentru cei care pleaca daca se duc acolo unde le e mai bine? 

  Plangem pentru noi care pierdem zambete, pierdem imbratisari, pierdem sarutari si vorbe bune. Ne plangem pierderea, unii pe altii, amintirile ne coplesesc si ne intristam. Pentru ca noi avem nevoie de imbratisari si de prezenta fizica. Suntem copii care au nevoie sa fie luati in brate.

   Stim ca un suflet curat e un ambasador la Hristos, dar nu ne ajunge. Asa cum nu ne ajunge sa stim ca Hristos ne tine in brate in necazuri. Vrem sa fim in campul cu flori, sa le simtim mireasma, sa le vorbim si sa le atingem. E greu sa le dam drumul ca sa locuiasca doar in sufletul nostru.

  Astazi am cumparat de la o batranica de la biserica doua buchete de musetel urias. Semanau cu margaretele. Parca mi-a zambit tanti Margareta in ele. Mi-am luat ramas bun, in timp ce Hristos Se inalta...