De multe ori in biserica, oamenii mari vin cu sfiala celor care ,,nu le prea au cu biserica.'' Copiii in schimb au naturaletea si spontaneitatea celor care se simt ca acasa. In casa lui Doamne-Doamne ei se simt liberi. Depinde doar de noi daca se vor transforma in adulti stingheri ori in adulti care ,,se roaga in inima lor de acasa'', ignorand esentialul: ca in felul acesta este ca si cum L-ar expedia pe Hristos inapoi in cer.
Vad cite un nazdravan scapat din stransoarea parintilor, care alearga tropaind cu piciorusele lui mici, pana la icoana mare a Maicii Domnului cu Pruncul. Babele indignate pufnesc pline de cuviosenie, dar copilasul fericit intinde manutele spre Mamica Aceea care isi tine Copilasul in brate. Vrea musai sa o pupe, ca simte el cum de acolo se revarsa o mare iubire.Ingerasul pictat de mine printre jucariile preferate ale unui copilas
Copiii au o sensibilitate aparte fata de icoane, simt sfintenia cu mai multa acuratete. Ei nu trebuie fortati ci doar iubiti si prin iubire vor intelege. Oricum cand sunt mici inteleg mai bine decit noi. Parintele Constantin Necula a spus la o conferinta o vorba care mi-a placut mult: ,,Cu Hristos intri in sufletul copilului pe virfuri, ca sa nu deranjezi jucariile din inima lui."
Icoana in care Mintuitorul Iisus Hristos binecuvinteaza copiii ilustreaza un moment din viata Sa. ,,Si aduceau la El si pruncii, ca sa se atinga de ei. Iar ucenicii vazand, ii certau. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicand: Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci imparatia lui Dumnezeu este a unora ca acestia." (Luca 18, 15-16)
Putem privi la Hristos prin ochii copiilor nostri. Ingerasii care tropaie nerabdatori in biserica, pentru ca vor sa sarute icoanele din care sfintii le soptesc povesti.
Putem privi la Hristos prin ochii copiilor nostri. Ingerasii care tropaie nerabdatori in biserica, pentru ca vor sa sarute icoanele din care sfintii le soptesc povesti.
Comentarii
Trimiteți un comentariu