Parintele Constantin Necula spunea intr-o conferinta o povestioara care mi-a fost tare draga: la o ora de religie, copiii au primit ca tema sa vorbeasca despre sfantul al carui nume il poarta. O fetita s-a intristat foarte tare pentru ca nu avea nume de sfant. Atunci, preotul care le preda religia a venit cu o solutie ingenioasa: sa ,,adopte'' un sfant si acela sa fie sfantul ei.
Prietenia cu sfintii este un lucru cit se poate de serios. Nu poti avea fata de toti aceeasi pornire de evlavie, unii poate nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu trairile tale. Ii respecti dar nu ii poti iubi. Exista insa un sfant sau o sfanta (ori mai multi) fata de care te poti deschide, ii marturisesti necazurile ca unui prieten drag si oftezi cu el in inima. Asta e rugaciunea.
Spunea un parinte (tot la o conferinta) ca poate ti-e jena sa vorbesti cu Hristos, ca Il vezi ca pe un Judecator si atunci iti pui o ,,pila'': sfantul la care ai slabiciune, ca il simti efectiv cum se apropie spre tine si te ia in brate.
Si pictorii de icoane au slabiciunile lor. Ii picteaza pe sfinti cu evlavie si cu bucurie dar sunt sfinti pentru care au o coarda sufleteasca in plus.
Cum sa adopti un sfant? Cred mai degraba ca el te-a adoptat si asteapta doar sa-ti dai seama. Icoana este fereastra prin care el iti zimbeste si asteapta sa intrati in dialog.
,,Au nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? Si daca lumea este judecata de voi, oare sunteti voi nevrednici sa judecati lucruri atit de mici?" (I Corinteni 6,2)
Comentarii
Trimiteți un comentariu