Iasi inseamna pentru mine ,,acasa”. Un acasa in tandretea si bucuria copilariei, a adolescentei si a perioadei de facultate. Inseamna, profund si duios Catedrala, Sfanta Parascheva si Parintele meu care nu mai este printre noi, primul meu duhovnic care slujea la capataiul Cuvioasei.
Am fost acolo, in ,,miezul actiunii” cand a fost adus capul Sfantului Andrei, am cantat prima data troparul compus de parintele Clement care ne era atunci profesor de Liturgica, am stat ziua si noaptea la capataiul celor doi sfinti in voluntariat, ajutand la randuiala fara sa simt oboseala atator ore sau frigul.
Sutele de oameni obositi dupa atata stat la coada, se metamorfozau sub ochii mei atunci cand atingeau sfintele moaste. Erau atat de fericiti, atat de fericiti, incat aproape nici nu ma vedeau cand le intindeam busuioc si flori atinse de raclele sfinte si ii directionam spre iesire. Atata fericire din atatea suflete te incarca pentru o viata intreaga. Era o energie acolo, in punctul zero al Iasului, atata fericire! Doar cine a fost in pelerinaj poate sti.
Cand a fost dus Sfantul Andrei de acolo, m-am asezat in genunchi si am plans ca un copil dupa un prieten. A fost pentru prima data cand alaturi de Sfanta Parascheva a mai fost adus un sfant, incat sarbatoarea aceasta a fost asezata azi in calendar.
Iar maine este serbata ea, Sfantulita draga, tanara nestiuta si anonima care a trait smerita pentru a deveni dupa atatia ani sprijin pentru milioane de oameni. Atatea minuni si atata fericire asta nu inteleg cei care spun ca moastele sunt ,,oase goale”. Mi-e mila de ei. Nu vor trai niciodata bucuria unui pelerin. Acea imensa, sfasietoare, dureros de intensa bucurie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu