Astăzi m-am hotarât să scriu despre un subiect tabu: depresia. Da, se trâmbițeaza peste tot despre acest subiect, dar depresia pe bune, cu diagnostic adevarat este tratată ca un moft. Deși ea există din vremuri străvechi, când era denumită ,,inimă neagră sau amara", ,,melancolie", ,,tristețe sfâșietoare" și altele de prin poeme adunate. Sinuciderile care urmau unei depresii neluate in seamă au fost dintotdeauna, nu le-au inventat psihologii din vremurile actuale. M-am gandit dacă să scriu sau nu despre asta pentru că românii nu prea iau depresia in serios. Dar ea este o boală reala, un cancer al sufletului care se vindecă exclusiv cu rugaciune doar dacă face Dumnezeu o minune. Depresia NU trece de la sine. Se ascunde o vreme, se mai domoleste, dar nu trece niciodată cu adevarat, Apoi, pe un teren așa slabit, o lovitură urâtă a sorții cum ar fi moartea cuiva drag de exemplu, poate sa ducă la un dezechilibru iremediabil. Mi-a luat 40 de ani ca să recunosc in faț...