Iasi inseamna pentru mine ,,acasa”. Un acasa in tandretea si bucuria copilariei, a adolescentei si a perioadei de facultate. Inseamna, profund si duios Catedrala, Sfanta Parascheva si Parintele meu care nu mai este printre noi, primul meu duhovnic care slujea la capataiul Cuvioasei. Am fost acolo, in ,,miezul actiunii” cand a fost adus capul Sfantului Andrei, am cantat prima data troparul compus de parintele Clement care ne era atunci profesor de Liturgica, am stat ziua si noaptea la capataiul celor doi sfinti in voluntariat, ajutand la randuiala fara sa simt oboseala atator ore sau frigul. Sutele de oameni obositi dupa atata stat la coada, se metamorfozau sub ochii mei atunci cand atingeau sfintele moaste. Erau atat de fericiti, atat de fericiti, incat aproape nici nu ma vedeau cand le intindeam busuioc si flori atinse de raclele sfinte si ii directionam spre iesire. Atata fericire din atatea suflete te incarca pentru o viata intreaga. Era o energie acolo, in punctul zero al Iasu...