O spunea parintele Arsenie Papacioc, cu un zambet in coltul gurii. Gasesc exemplificarea de fiecare data cand simt cum un val de cuvioasa smerenie ma face sa ma simt asa o crestina buna, de imi vine sa ma pup in oglinda. Iar seful de la cuptorul cu microunde rade de mine de se prapadeste. Dar Hristos imi da cate o palmuta la fund ca sa ma invat minte. Punandu-ma fata in fata deodata cu o persoana care de regula imi calca toti neuronii deodata cu tancul sovietic, iar eu fug de ea pe trotuarul celalalt. Dar atunci e mai iute de picior si rasare hop! in fata mea. Cu tancul. Iese smerenia si dragalasenia din mine instant. Ori ma gasesc fata in fata cu o doamna la un ghiseu...atunci sare sfintenia din mine pe toti peretii, franjuri se face. Ca sa imi aduc aminte ca sunt vai de capul meu fara Hristos. Ca El imi tine calitatile. Iar Duhul se roaga in mine. Daca uit asta, la primul sens giratoriu in care mi-a taiat Pintea Viteazul calea gata cu autosfintenia. Asa c...